FIGURAU

Se poate reacţiona la aceste intruziuni ale romanului în viaţă, acum că am văzut ce greutate istorică poate să aiE5a acest fenomen? Nu mă aflu aici ca să vă propun bietele mele plimbări prin pădurile ficţiunii ca pe un remediu la marile tragedii ale timpului nostru. Ci e pentru că tocmai plimbîndu-ne în pădurile narative am putut pricepe şi mecanismul care îngăduie irumperea ficţiunii în viaţă. cîteodată cu rezultate nevinov#te~şi plăcute, ca atunci cînd ne ducem în pelerinaj pe Baker Street, iar alteori transformînd viaţa nu într-un vis, ci într-un coşmar. A reflecta asupra raporturilor complexe dintre \ cititor şijistorie, ficţiune şi

180

181

^realitate, poate să constituie o formă de terapie împotriva 1.   oricărui somn al raţiunii, care naşte monştri.

în orice caz nu.jvom renunţa să citim opere de f     ficţiune, pentru că în cazurile cele mai bune tocmai în ele ‘     .. căutăm o formulă care să dea sens vieţii noastre. în fond noi~) căutăm, în cursul existenţei noastre, o poveste originară, care l J să ne spună pentru ce ne-am născut şi am trăit. UneoriJ căutăm o poveste cosmică, istoria universului, alteori istoria noastră personală   (pe   care   o   povestim   confesorului, psihanalistului, pe care o scriem în paginile vreunui jurnal). De multe ori sperăm că vom face să coincidă istoria noastră personală cu aceea a universului.

~~~       TVÎie mi s-alntîrnplat asta, şi permiteţi-mi să închei cu acest fragment de naraţiune naturală.

Cu cîteva luni în urmă am fost invitat să vizitez Muzeul Ştiinţei şi al Tehnicii din La Coruiîa, în Galiţia, iar la sfîrşitul vizitei mele directorul mi-a anunţat o surpriză şi m-a condus în planetariu. Planetariile sunt întotdeauna locuri sugestive, pentru că atunci cînd se stinge lumina avem cu adevărat impresia că suntem aşezaţi într-un deşert, sub cerul înstelat. însă în seara aceea îmi fusese rezervat ceva în plus. La un moment dat, făcîndu-se întuneric complet, s-a difuzat un foarte frumos cîntec de leagăn de De Falia şi încet, încet (chiar dacă ceva mai repede decît în realitate, pentru că totul s-a petrecut într-un sfert de ceas) deasupra capului meu a început să se rotească cerul care apărea în noaptea dintre 5 ; şi 6 ianuarie 1923 deasupra oraşului Alexandria. Am trăit, cu o evidenţă hiperrealistă, prima mea noapte de viaţă.

Am trăit-o pentru prima oară, dat fiindcă acea primă noapte eu nu am văzut-o. Poate că nu a văzut-o nici mama mea, extenuată de chinurile naşterii, dar pesemne că a văzut-o tatăl meu, ieşind pe tăcute în balcon, puţin agitat şi

fără somn din cauza evenimentului mirabil (cel puţin pentru el) căruia îi fusese martor şi la a cărui cauză contribuise.

Vorbesc aici de un artificiu mecanic realizabil în multe locuri, şi posibil că experienţa aceasta li s-a întîmplat şi altora, dar o să mă iertaţi dacă în acele cincisprezece minute am avut impresia că sunt singurul om de pe faţa pămîntului (de la începutul timpurilor) care îşi reîntîlnea propriu-i început. Eram aşa de fericit, încît am avut senzaţia (aproape dorinţa) că puteam, că ar fi trebuit să mor în momentul acela – şi că în orice caz alte momente vor fi cu mult mai întîmplătoare şi nepotrivite. Aş fi putut să mor deoarece acum trăisem deja cea mai frumoasă dintre poveştile pe care le citisem în viaţa mea, găsisem probabil povestea pe care toţi o caută în atîtea şi atîtea pagini diif^sute de cărţi, sau pe ecranele multorsăli_cinematografice, şi era ^ o poveste ai căror protagonişti eram eu şi „stelele. Era   \f ficţiune, pentru că povestea fusese reinventată de directorul planetariului, era Istorie, deoarece povestea ce anume se întîmplase în cosmos într-un moment al trecutului, era viaţă reală pentru că eu eram adevărat, nu eram personajul unui roman. Eram, pentru un moment, Cititorul Model al Cărţii Cărţilor.

Aceea era o pădure narativă din care nu aş mai fi vait să ies.

însă cum viaţa-i crudă, pentru dumneavoastră ca şi pentru mine, iată-mă aici.